CALENDARE

TRIMESTRUL 2

Stimați parteneri ai Asociației Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor, dragi colaboratori și persoane interesate, iată Planificarea activităților de animare pentru trimestrul 2, din cadrul proiectului „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – componenta DR36F.

Vor avea loc întâlniri de animare în preambulul lansării apelurilor de selecție, astfel:

TRIMESTRUL 1

Modificare (2): Iată planificarea activităților de animare din cadrul proiectului „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – DR36F, înregistrată cu numărul 26 din data de 03 decembrie 2024 de către Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor, privind primul trimestru.

Modificare (1): Planificarea activităților de animare din cadrul proiectului „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – DR36Fînregistrată cu numărul 23 din data de 13 noiembrie 2024 de către Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor, privind primul trimestru:

Planificarea activităților de animare din cadrul proiectului „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate” – DR36Fînregistrată cu numărul 20 din data de 29 octombrie 2024 de către Asociația Parteneriat GAL Ținutul Haiducilor, privind primul trimestru: