În atenția solicitanților și potențialilor beneficiari,
Asociația PARTENERIAT GAL ȚINUTUL HAIDUCILOR informează persoanele interesate că, în
conformitate cu Adresa Direcției Generale Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru PS
2023-2027 nr. 239601/24.09.2026, începând cu data de 25.08.2026 a intrat în vigoare Legea nr.
169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 10.08.2026.
Prin intrarea în vigoare a acestei legi, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcții a fost abrogată integral, iar toate procedurile și activitățile administrative aflate în
derulare se supun noilor prevederi legale.
În vederea asigurării continuității procesului de selecție și pentru evitarea unor eventuale blocaje
administrative, vă aducem la cunoștință următoarele:
➢ Prevederile Legii nr. 169/2026 se aplică de îndată, inclusiv pentru apelurile de selecție deja
deschise și pentru proiectele aflate în curs de depunere la nivelul GAL.
➢ Asociația PARTENERIAT GAL ȚINUTUL HAIDUCILOR nu are obligația de a modifica documentele
programatice, Ghidurile solicitantului, procedurile de evaluare și selecție sau alte anexe
aferente apelurilor aflate deja în desfășurare, exclusiv pentru înlocuirea trimiterilor la vechea
legislație.
➢ Documentele aferente apelurilor deja lansate vor rămâne în forma actuală, pentru a nu
perturba procesul de depunere.
➢ Evaluarea, selecția și contractarea proiectelor se vor realiza în conformitate cu prevederile
Legii nr. 169/2026.
➢ Pentru documentațiile viitoare elaborate în vederea lansării unor noi sesiuni de depunere a
proiectelor, GAL va avea în vedere actualizarea legislației specifice.
Important: prezenta informare nu modifică documentația apelurilor de selecție aflate în desfășurare.
Ea are rolul de a aduce la cunoștința potențialilor beneficiari faptul că procedurile de evaluare,
selecție și contractare vor fi realizate cu respectarea cadrului legal în vigoare.




















