

În cadrul activităților de organizare/ co-organizare evenimente în vederea promovării teritoriului GAL, desfășurate de GAL Ținutul Haiducilor în Trimestrul 3 al Contractului de finanțare nr. C3601F210012860600170/30.09.2024, va avea loc un eveniment cu componentă cultural-educativă dedicată copiilor din teritoriul GAL, sub titlul: „Inspirație prin Joacă și Muzică Folk. Concurs pentru copii” în cadrul Festivalului „Ținutul Haiducilor. Folkul viu și gustul de acasă”, care se va desfășura în perioada 14-15 iunie 2025 la Băile Figa – Sediul GAL Ținutul Haiducilor din orașul Beclean.
Evenimentul special pentru copii se va desfășura într-un cadru prietenos, axat pe joacă, mișcare și interacțiune creativă, având ca scop stimularea participării active a copiilor la viața culturală a comunității.
În acest sens, vor fi organizate ateliere, concurs de muzică și poezie folk, în care copiii vor interpreta creații proprii sau adaptări cu tematică specifică Ținutului Haiducilor – cântece folk sau poezie care să inspire lumea și să caute talentul tinerilor „haiduci”– reflectând astfel potențialul lor creativ și artistic sau își vor exprima ideile in cadrul atelierelor.
Evenimentul face parte din:
- Planul de acțiune dezvoltarea sustenabilă a satului: Satul – viitorul copiilor noștri, in vederea implementării SDL TH;
- Planul de acțiune pentru copiii Haiducilor – Mintea in schimbare – Copilul Leader, în vederea implementării SDL TH;
Evenimentul este conceput astfel încât să contribuie direct la obiectivele prevăzute în Strategia de Dezvoltare Locală 2023-2027, în special în ceea ce privește implicarea copiilor și tinerilor în viața comunității și în valorizarea resurselor culturale locale.